luni, 9 februarie 2015
Putin: Crisis in Ukraine - a consequence of the US attempt to impose its will
Criza din Ucraina este rezultatul încercărilor Statelor Unite și aliaților lor, care s-au considerat învingători în "războiul rece", de a-și impune voința pretutindeni, a declarat președintele rus Vladimir Putin, citat luni de agenția RIA Novosti, în pagina electronică rusă.
"Criza ucraineană nu a apărut din vina Rusiei. Ea este rezultatul
încercărilor SUA și aliaților lor occidentali — care s-au considerat
+învingători+ în +războiul rece+ — de a-și impune voința peste tot", a
spus el într-un interviu scris acordat cotidianului egiptean Al-Ahram.
Președintele rus a reamintit că promisiunile Alianței nord-atlantice (făcute încă de pe timpul conducerii sovietice) de a nu se extinde spre Est au fost vorbe goale, notează RIA Novosti.
"Am văzut cum infrastructura NATO se apropie de granițele Rusiei, cum interesele Rusiei sunt ignorate", a remarcat el.
Potrivit lui Putin, în cadrul programului UE Parteneriatul Estic, s-au făcut încercări de a rupe de Rusia un număr de state ale fostei Uniuni Sovietice, pentru a le pune în fața unei alegeri artificiale "cu Rusia sau cu Europa".
"Punctul culminant al acestor tendințe negative a devenit criza ucraineană. Am avertizat în repetate rânduri SUA și partenerii lor occidentali cu privire la efectele nocive ale interferenței în treburile interne ale Ucrainei. Dar opinia noastră nu a fost ascultată", a declarat președintele Federației Ruse, citat de Agerpres.
El a subliniat că în februarie anul trecut, Statele Unite și un număr de țări membre ale UE au sprijinit lovitura de stat de la Kiev, notează RIA Novosti.
"Acaparând puterea pe calea armelor, ultranaționaliștii au pus țara la un pas de sciziune, declanșând un război fratricid", a remarcat liderul rus.
Potrivit lui Putin, "partidul războiului" de la Kiev, sprijinit din exterior, "continuă să încerce să împingă poporul ucrainean spre abisul unei catastrofe naționale".
"Situația în Donbas a escaladat brusc. Forțele de securitate ucrainene au reluat bombardarea Donețkului, Luganskului, altor așezări din regiune, intensificând acolo prezența lor militară", a adăugat Putin.

duminică, 8 februarie 2015
Crisis in Ukraine
No progress was registered today after a teleconference held by German Chancellor Angela Merkel, French President Francois Hollande, the Ukraine, Petro Poroshenko, and the Russian, Vladimir Putin. The next step, the four leaders agreed, will be a meeting in the capital of Belarus, Minsk. Day summit is scheduled for Wednesday, February 11.
The information was communicated by the German government spokesman Steffen Seibert. He added that work on the "package of measures" will continue tomorrow in Berlin for it to be ready for direct negotiations Wednesday in Minsk.
Current information shows that representatives of the OSCE, Ukraine, Russia and the separatists would have to meet separately before the summit in Belarus.
In Minsk are expected, then, for a possible final negotiation, leaders of the four countries - Germany, France, Ukraine, Russia - which will be discussed in such a format called "Normandy". This quadrant-partite group was established last year to commemorate the landing in Normandy.
In context, German Foreign Minister Frank-Walter Steinmeier, estimates that a "quick fix to the crisis in Ukraine is unrealistic. After the last negotiations this weekend we are still far from a solution. "Stake, The head of diplomacy in Berlin is now "limit and easing the conflict to allow a political solution later."
Both the Russian President and confirmed the Ukrainian organization summit in Minsk on Wednesday, reports AFP. According to Russian media, however, Vladimir Putin emphasized the need, before meeting in a "Normandy", "some issues finding the consent of all parties", reports Sputnik.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)